Posts tagged as:

viviana ball

Viata mea e o vacanta

by Viviana on February 20, 2017

in Personal

Un masacru in care au murit 100 de persoane.

Ce tragedie grozava traiesc.

Si faptul ca imi arat parerea de rau

conteaza mai mult decat masacrul PENTRU care imi arat simpatia.

Ce dragut sunt!

Spun: imi pare rau.

Sper ca ma aude toata lumea.

Ce bine ca exista facebook.

Viata mea e o vacanta.

Si imi pare rau pentru cei care au probleme,

chiar,

stiu DE un copil cu cancer, sa devin sau nu Mos Craciunul lui?

Stiu o fundatie care se ocupa cu asa ceva.

Pot spune tuturor

apoi

ca am facut asta

si ii pot indemna pe facebook

sau pe twitter

sa devina si ei Mos Craciun.

Eu nu mai am chef sa fiu si anul acesta Mos Craciunul cuiva.

Am tot fost.

Totul se sfarseste intr-un masacru de 100 de persoane.

 

 

Nu orice eveniment necesita o reactie, my ass

by Viviana on January 8, 2017

in Personal

middle-fingerCa “nu orice eveniment necesita o reactie” e literalmente, efectiv si irevocabil (cauta daca sunt sinonime si pedepseste-ma aspru daca am dat-o-n bara) gresit atat timp cat nu traiesti inconjurat de ingeri. Atat in viata personala cat si in business m-am confruntat (a naibii confruntare) cu specimene care ti se urca in cap/carca daca nu ii altoiesti de la prima abatere. Hai sa nu mai vorbim de iluminare spirituala vreo cateva momente si sa vedem ce ne ofera Romania in 2000 si ceva.

 Situatia sta, in general, cam asa: omul/angajatul/tipul face o trasnaie. Bun. Il atentionezi gingas, ca esti o doamna. Isi cere scuze. Nu se va mai intampla. Se intampla aceeasi boacana sau similar, insa un pic mai sofisticat/ametit/mincinos/voalat. Dar tu te prinzi ca e acelasi smen. Si atunci te oftici. Zici: “de ce, Doamne, eu”? (Ce comfy e sa fii victima, nu?). Si te mangai pe crestet singura si mananci a 4 a prajitura.

Apoi ai aceste interminabile discutii cu persoana respectiva – in capul tau – in cadrul carora ii explici pe larg cum te raneste si cat de iresponsabila este. Pana sa ii vezi ochii aposi si tristuti uiti de focul din piept, ca, na, discutia a avut deja loc. Sa vezi chestie ciudata… Parca si animalul uman sus citat simte, al naibii uotz, ca discutia a avut deja loc. Si atunci te uiti blank la el/ea si nu mai zici nimic. Timpul trece si nu uiti. N-ai cum. A fost prea de tot. Si te perpelesti adaugand cate un rand la conversatia aia imaginara care ti-a rezolvat toate problemele din creierasul obosit de mamica, lider, blogger etc. Ce inaltator e sa ne punem singuri etichete ca tembelii.

Apoi se intampla din nou. Si de data asta e chiar grav. De data asta, nu mai poti! Omul asta chiar n-are limita. Si incepi sa urli pe vreo retea de-asta de rahat de socializare (sau de socializare de rahat, alege-ti tu varianta preferata) pana te dor degetelele de atatea caps. Pana te intalnesti cu Maica/Taica Precist(a) din nou, te-ai mai linistit. Ce urat ai reactionat, zau. Tu, fata salon, sa injuri? Cum asa? Asta e DE VIBRATIE JOASA… Si te judeci aspru pentru ca “nu cadreaza” cu o doamna mortii si ranitii. It’s all about you. Vezi inauntrul tau. Eu doar ti-am pus oglinda. Etc si samd. Ma lasi? Asa ceva?

Fac o paranteza. Am citit de multe ori articole care mi s-au parut ridicole, scrise de femei inveninate si cvasi simpatice care injurau de zor. Injurau pe toata lumea: amici, fani, copii, bunici, colegi, batrani, tineri, femei, hidranti. Am crezut pana azi ca e chestie de rating, adica injuram ca sa facem puncte la zoso pe lista. Sa vezi chestie ca azi nu mai cred asa. Azi cred ca e dreptul fiecarui om sa zica ce vrea in spatiul lui, pe siteul lui, pe pagina lui, in viata lui, unde vor muschii lui, cand si cum vrea. Si de-aia, na, zic si eu azi: cateodata, mai da-o dreq de vibratie, ca tot un sictir lejer e mai adecvat si mai eliberator. Atat am avut sa zic.

PS Care e sfarsitul povestii de mai sus? Care e legatura cu titlul? Who the fuck cares, life goes on.

20140831-VIV_3255

Cu cat avem acces la mai multa si mai multa informatie, cu atat ne pierdem mai mult. Poate nu ne pierdem chiar TOTI, dar multi ne pierdem in hatisul de ganduri notate virtual de alti semeni de-ai nostri. Ne pierdem rau, de fapt. Ajungem sa credem azi ceva, maine altceva, sa urmarim cu ardoare un fir logic pentru ca, apoi, la minute distanta, sa il lasam balta ca si cum nici n-ar fi existat. Si asa stam ocupati cel putin minute, daca nu ore pe zi. Mintea ne alearga dupa informatie care, daca am face o statistica la sfarsitul zilei, nu ne ajuta sa crestem, sa intelegem ceva sau sa fim mai buni.

Gandul de la care am pornit cand am inceput sa scriu a fost altul. Iata cum mintea mea functioneaza fix ca un newsfeed de facebook. Tristete mare.

De fapt intelesesem oarecum mai bine ideea ca raul ni-l provocam singuri si ca ceilalti nu ne fac nimic. Exemplu: mi-ai rupt inima! Pe bune? Inima ti-o rupi singur. Tu lasi sa se intample acel lucru. Si nu intelegi acest principiu pana cand nu incepi sa te observi. Si mie mi se parea acum 3 ani ca toate cuvintele inghesuite in fraze despre spiritualitate si wellbeing sunt doar pietricele care cad de pe un munte cu un zgomot constant, ca un bazait enervant, nereusind sa aiba niciun efect asupra muntelui. Muntele era acolo, il vedeam mereu, ii simteam semetia. Si pietricelele propozitiilor se rostogoleau nebune si inofensive peste el, fara sa ii tulbure starea maiastra. Interesant fenomen s-a petrecut, insa, pe parcursul acestor 3 ani de cand lucrez la mine cu adevarat. Unele din pietricelele acelea, desi le venise ceasul sa se arunce la vale, au ramas prinse de munte. Au ramas acolo luni de zile, lipite strans de muntele imens. Si atunci cand s-au hotarat sa se desprinda, sa te tii ce zgomot infernal, ce bolboroseala, ce harmalaie, ce dureri ca la nastere! Si pana si muntele a remarcat, intr-un final apoteotic, ca unele dintre pietricele au crescut frumos si luminos si ca merita sa le recunoasca prezenta si puterea.

Gandul acesta ca numai noi ne provocam suferinta s-a cristalizat azi mult mai luminos decat in trecut. Stiam ce inseamna cuvintele, stiam ca daca ignori actiunile celorlalti (spre exemplu, barfa) acele actiuni nu au cum sa te atinga. Dar azi ceva a fost diferit. A fost ca si cum conceptul respectiv prinsese viata, era viu, era imprastiat peste tot, in tot universul, si eu puteam sa ii urmaresc fiecare terminatie, fiecare ramurica, fiecare unitate aruncata in eterul totului si nimicului. Tot mai des simt aceasta identificare cu idei pe care le cristalizez mai puternic. Ideile prind o forma non-materiala, dar prind forma, capata substanta, o substanta pe care o pot percepe altfel decat percep cu organele de simt sau cu mintea. De obicei, aceasta as numi-o noua “intelegere” a mea porneste din piept, din centrul pieptului, dintr-un punct la jumatatea sternului. Acel punct se multiplica rapid, radiaza in valuri de caldura si lumina spre mine si spre exterior si apoi cuprinde intregul stiut si nestiut unificandu-le. Senzatia e cea a bratelor intinse in bolta, in fata mea, maini luuuungi si subtiri. Conceptele, ideile cu care flirtez de ani de zile, rand pe rand, isi dau drumul pe versantul muntelui si se prabusesc in avalansa la mine in piept pentru a porni din nou catre univers. Aveti vreodata senzatia ca ceea ce simtiti (ce cuvant limitativ) este de milioane de ani lumina mai adanc, mai frumos, mai tulbure, mai complex, mai alb, mai transparent decat ceea ce limbajul nostru poate exprima? Cata alinare imi aduce “intelegerea” mea, cata placere pura, fara obiect imi aduce constientizarea unor lucruri la care muncesc, probabil, de mica.

Pornisem de la raul pe care ni-l facem singuri. Da. Asa este. Nu va cer sa ma credeti pe cuvant, nu se poate asa ceva. Dar va indemn sa cititi. Sa va cunoasteti. Sa stati cu voi cand voi faceti lucruri, cand vorbiti, cand cititi, cand spalati vasele, cand vorbiti. Stati acolo, cu voi. Nu plecati. Nu lasati gandul s ava poarte unde vrea el. Gandul e pocit. Gandul e stramb. Placerea mea cea mai mare e sa stau cu mine, prezenta. Si sa vad ca nu mai reactionez atat de mult la stimuli, ca nu imi mai simt mintea ocupata de o alta vivi care planuieste prabusirea. Scenariile ciudate sunt specialitatea celor care nu se asculta cu adevarat cand vorbesc. Eu am inceput sa ma ascult cand vorbesc, si mi-e drag de mine. Imi place cine sunt. Imi place de mine azi, la 12 si un minut, mai mult decat imi placea de mine azi, la 12 fix.

Berlin Zoo and Tierpark - full gallery here: https://plus.google.com/u/0/photos/113186834796456564506/albums/5810066812110115649In orice ne implicam, in orice incercam sa intelegem sau sa “vedem”, vedem ceea ce deja cunoastem si nu ne provoaca, acele lucruri cu care alegem sa ne identificam din ceea ce am mai experimentat si, in general, ceea ce ne face cel mai putin rau. Unii incercam sa ne detasam si sa privim totul de la distanta, fara emotii, fara interpretari, fara filtre. Cati reusim?

De ce ne place, mai nou, sa vedem tragedii? Cred ca Pro TV cu ”Stirile de la ora 5” a lansat tendinta in Romania, nu? De ce ne “hranim” astazi cu accidente si lucruri abominabile pe care alti semeni le fac? Mi-am pus des intrebarea aceasta. Oare, curiozitatea noastra, care evident are in spate acea usurare: “bine ca n-am fost eu” de care ne e rusine si de care ne ascundem chiar si in fata noastra, nu cumva hraneste esenta ucigasa a zilelor noastre? Nu cumva faptul ca ne concentram atat de mult asupra partilor tragice ale existentei noastre, de la accidente pana la incalzirea globala, este cauza tuturor dezastrelor care pare ca se napustesc asupra noastra ca individ, natie si specie? Sau daca nu ni le atragem singuri, nu cumva incercam cu totii sa ne intarim in fata tragediei, avand un mobil ascuns, pe care inca nu il intelegem, la nivel de specie?

[click to continue…]

 

Castigatorii de la On Air Music Awards 2013 au fost:

[click to continue…]

Stii cum e?

by Viviana on January 24, 2013

in Personal

DSC_8933

Stii cum e cand e liniste si din departare se aude Never Let Me Down Again? Stii cum e cand iti pui pijamaua si miroase altfel decat parfumul cu care te-ai dat ieri? Stii cum e cand reusesti sa urci toate scarile cu sacosele grele din prima, fara sa le pui jos? Cand sunt bani de salarii si bani de prime de anul nou la firma? Stii cum e cand auzi Depeche Mode cand intri intr-un bar uitat de lume in Tel Aviv? Stii cum e sa iti fluture parul in bataia vantului rece si iubitul sa iti faca o poza? Stii cum e cand te suna copilul ca a luat sau nu a luat un zece? Stii cum e cand copilul tau invinge sau mananca bataie intr-un meci? Stii cum e sa vezi ce bine ti-au iesit pozele la un concert? Stii ce bine e sa intelegi cate un cuvant in germana? Dar sa ai un blog al tau pe care sa postezi rar, dar sa o faci cu tot sufletul? Stii ce bine e sa te incapa blugii vechi pentru ca ai slabit 3 kg? Stii ce bine e sa te bucuri de rochii vechi si sa arunci din lucruri din cand in cand? Stii cum e cand cineva iti spune Multumesc pentru ce ai facut pentru ei? Stii cum e sa uiti unde esti pentru ca dansezi si muzica iti rapeste sufletul cateva minute? Stii cum e sa vezi semne peste tot si sa iti treaca fiecare senzatie prin stomac? Stii cum e sa torni Fairy pe o farfurie, un pic mai mult decat trebuie si sa faca mult, mult clabuc, sa astepti cu respiratia taiata sa sune telefonul, sa salvezi un om de la inec, sa vezi lucruri care se vor intampla in viitor la fel de clar ca si cum s-ar intampla in momentul vorbirii, sa stii sa iti ajuti copilul la lectii, sa iti spuna copilul tau “te iubesc”, sa iti hranesti copilul zilnic, sa ii cumperi haine pana cand creste, si atunci sa mai nimeresti doar din cand in cand ce ii place ei, sa iti speli copilul, sa ii usuci parul, sa ai grija de un batran pe care il iubesti, sa dai din ce ai cu toata inima, sa primesti tot la fel de deschis, sa nu astepti recompense pentru ceea ce faci, iar cand vin sa fie momente de neuitat, sa te imbraci pentru o petrecere goth, sa gandesti in fiecare zi altfel, sa iti dai cu 6 parfumuri si numai tu sa stii unde se regaseste fiecare dintre ele, sa privesti copiii jucandu-se in parc, sa juri si sa nu juri stramb, sa nu te mai uiti la televizor si sa nu iti para rau, sa iti schimbi parerile pentru ca totul se schimba, sa aduci mai mult decat sa duci, sa fii tacuta la pescuit, sa iti pese, sa iubesti tot si toate dar sa nu uiti ca ce iti face rau trebuie indepartat, sa iti placa aceleasi lucruri ca atunci cand erai copil, sa uiti de tine mai mult decat sa te bagi in seama, sa vorbesti secrete cu coafeza… Stii cum e sa iti fie bine si sa nu stii de ce?

Salad photographs by Viviana Ball

by Viviana on November 21, 2012

in Food,Photography

I cook and I shoot what I cook. I equally love both activities, so on February 6, 2012 I started a cooking blog called “Cooking with Vivi“. Since then I have posted hundreds of recipes and taken thousands of photos of the dishes I have prepared. I mostly cook for my small family, but I also enjoy cooking for guests.It would be lovely to have you in my not so small anymore community on Facebook. Click here to join us!

Here are some of my favorite salad photos. Salads are my daughter’s favorites, so I spice them with an extra mix of love and passion. Enjoy!

[click to continue…]

The miracle of the Internet

by Viviana on September 27, 2012

in Personal

Today, I run Cooking with Vivi and vivianaball.ro. I used to post stuff, this is the right term, stuff, and then expect people to love me for what I wrote. It does not work like that.

[click to continue…]

Our most recent “preneur”: Viva Music

by Viviana on August 6, 2011

in Music

No name

In case you haven’t connected A to B yet, Octavian Logigan and I have worked together for almost 10 years. Our most recent “preneur” (I felt like using this quote from The Social Network) is Viva Music (promoter of industrial/electro music, founded 2008). Please Like our Facebook page and follow us on Twitter.

[click to continue…]

I am happy!

by Viviana on May 5, 2011

in Personal

Logo Viva Music radio show on Bucuresti FM

You are right to say that I am definitely not a prolific blogger. I wish I could write about all the amazing things happening in my life every day, but I just fail over and over again. I prefer to listen to my daughter read her geography lesson about Angola, Ethiopia, Bangladesh and Japan’s population increase or the opposite going on, unfortunately.

[click to continue…]