Deine Lakaien concert – Fratelli Studios, Bucharest, March 14, 2009

by Viviana on March 20, 2009

in Music

Orice minune tine 3 zile… De la lacheii tai de poveste la suflete zburatoare!

Vinerea trecuta (13 martie 09) am fost la concertul Deine Lakaien din Bucuresti. Luni, dupa weekend adica, am fost la concert Truda, Incite, Soulfly. Uite-asa, in ordinea asta, toate trei, ca merita!

Deine Lakaien ne-au oferit un recital de exceptie. Termenul nu este folosit intamplator. Muzica DL este un amestec suav, personal si puternic de clasic cu dark. Muzica serpeasca a interzisului goth se impleteste aproape gustativ as spune (vezi mar interzis si alte asemenea) cu o simfonie accesibila tuturor celor care gasesc placere in sunete (!) frumoase. Asa cum remarca partenerul meu de concert DL: „incredibil cat de neprevazute sunt liniile melodice…”. DL creeaza in fiecare piesa (live) sentimentul de descoperire plina de infrigurare pentru urechea netreinuita.

Nu va ascund ca am ascultat DL doar de cateva ori inainte de concert. N-o sa va insir ce site-uri am accesat, ce am vazut pe youtube ca n-are rost. Nu schimb nimic pe lumea asta si nu transmit nimic din ce am simtit.

Aleg sa va spun ca dupa primele acorduri aparute cumva prea spontan pentru gustul meu, mai exact la cateva secunde dupa ce trupa a intrat ultramodest pe scena din Fratelli (frumoasa scena!) am simtit 2 lucruri: 1. ca mi se face pielea de gaina (stiu, ce banal, dar cat de greu de obtinut, mai ales atunci cand nu distorsul pe voce sau amplificatoarele sunt la originea emotiei..) si 2. ca imi pare bine ca am avut sansa sa ii vad live pe Deine Lakaien.

Am stiut de cand a deschis Dracula gura ca seara avea sa fie speciala. Si asa a si fost. Mi-au rasunat in urechi si mi s-au perindat prin fata ochilor si prin lumina sufletului muzica Loreenei McKennit, Gahan in 101, Texasul si Irlanda verde, castele parasite si acorduri de muzica ruseasca cantata in taverne de betivi la ora adevarului. De la sordid la inaltator, artistii Deine Lakaien au surprins viata in toata splendoarea si agitatia ei. Piese in franceza m-au purtat cu gandul la curti regale in care contese preafrumoase se scarpina cu manute de aur prinse de bete sub peruca sau la filme frantuzesti in care fetite cu ochi cat farfurioarele se uita pierdut de pe vesnice poduri in ape tulburi doar pentru ca asa a crezut regizorul ca exprima cel mai bine anxietatea iubirii – pai, da, bietul copil, ce stie el de vibratia omului care ii spune stai si gandeste-te la … ceva trist… Asa si eu la concertul monstrilor Deine Lakaien, unde desi mi s-a declarat ca am „lacheii mei” m-am simtit folosita si stoarsa chiar si de ultima picatura de imaginatie si emotie. Au scos dintr-un simplu ascultator tot ce poate scoate fericirea sunetelor dintr-un suflet deschis catre frumos.

Pentru mine azi nu mai conteaza ca DL sunt tatici in darkwave, ca trupa exista din 85, ca Veljanov are actorie si film la activ (Doamne, cum se vede…), ca Ernst Horn (compozitor, pianist si baterist) are pregatire muzicala cat China… Nici macar faptul ca sunt, probabil, unici in lumea darkwave prin faptul ca au vandut mai mult de 500.000 albume…Respect pentru toate astea, dar inainte de toate, multumiri pentru o seara in care mainile noastre tinand si scapand ritmuri black celebration-like au aplaudat „din suflet” munca, frumusetea, arta si prietenia celor de la Deine Lakaien. Sa va mai spun ca dupa ce intrarea a fost atat de modesta, am avut parte de cele mai frumoase si pline de tensiune pozitiva bisuri?

Observatiile de genul „spuneti-mi voi cum se spune thank you in romana, pentru ca eu mi-am notat in palma dar am transpirat si s-a sters” la care cele cateva sute de persoane (nu multe….din pacate…) au raspuns corect si amabil, la unison, vorbele aruncate in franceza, bulgara (pentru fanii prezenti acolo) mi-au lasat si ele impresia ca am fost la un concert de mare clasa, al unor domni carora chiar le pasa ce impresie lasa in urma lor…

Felicitari si un zece publicului (asa cum m-am asteptat, receptiv, educat, frumos si elegant ca de obicei) pentru faptul ca a stiut cum sa gestioneze momentul minunat al despartirii de trupa Deine Lakaien. Ne-am indreptat cu ezitare spre iesire, regretand toti ca s-a terminat…

Mai departe, luni seara (16 martie 2009). La ora 7 semnam la intrarea Salii Polivalente, eu cu greu retinandu-mi emotiile. Pai, da…la 14 ani aveam casete de 90 min cu 2 albume, unul pe o fata, altul pe cealalta. Sa nu jignim zeii, cu Depeche pe o parte si cu Manowar sau Sepultura pe cealalta. Nu stiu de ce nu am ars cand am auzit ca vine Sepultura in Romania…Poate pentru ca am avut un cult pentru Max Cavalera si pe el mi-am dorit sa-l vad live? Clar imi este acum. Stiam eu ce stiam.

Cele vreo 2000 de oameni stransi la Polivalenta luni seara mi-au lasat (si ei) o impresie minunata. De la primele acorduri nebunesti si zalude ale trupei Truda (rock, frate!), acest minunat public situat ca varsta undeva incert intre un 20 si un 50 mai mult spre limita a doua, a reactionat ca ars (de bine, de bine!) la fiecare imbold mai putin neortodox al baietilor imbracati in salopete muncitoresti, cu injuratura neaosa piperata cu accent ardelenesc in gura non-stop! M-am bucurat ca un copil punand mana la gura, inca semiprinsa de sentimentul ca „fac ceva ce nu e voie” ca pe vremea lui Ceausescu la concerte la Iris cand strigam ca dementii „sa stinga lumina, sa stinga lumiiiiiina!” de fiecare atac de chitara, voce cavernoasa sau toba asurzitoare. Am ras la versurile „penale” ale baietilor si am luat de bune mesajele patriotice si inaltatoare, ca deh, asa imi place mie sa cred ca suntem toti.

Ca uns a urmat concertul celor de la Incite. Este trupa baiatului vitreg al lui Max Cavalera, Richard, si se simte rau de tot… De la „Are you ready?” repetat obsesiv pana la penultima melodie – motiv, evident de carcotire romaneasca…ca doar suntem gata de 5 melodii, ce ne tot intreaba? – cand s-a dezlegat misterul: „Are you ready for Soulfly?” pana la „Romaniaaaaa” repetat pana la refuz, pe un ton absolut incredibil, pentru inima mea simtitoare patriotic si inaltator, am vibrat ca un copil caruia i se da ceva ce a asteptat de mult si n-a primit. Am fost cumintica si, desi dupa o pauza destul de lunga, dar potrivita as spune, am primit si cireasa de pe tort!

Insusi Cavalera cu vocea-i inconfundabila….Nu comentez prestatia, nu comentez cat de bine au putut sa cante, cat de buni sunt tobarul si chitaristul, nu mai spun nimic de show (cu tobe pentru fiecare membru al trupei la un moment dat, plus un romanas din public…) de-lir, indemnurile ghiavolesti la pogo, oooo atat de bine primite si urmate intocmai, ci comentez partea care m-a impresionat pe mine.

Asa cum Deine Lakaien au simtit ca trebuie sa ne ofere atentia si respectul lor, tot asa Max s-a imbracat in tricoul nationalei si a cantat imnul fotbalistic cu noi! Fiecare cu modul lui de a arata cat conteaza publicul romanesc, cat de mult conteaza faptul ca suntem alaturi de ei atunci cand fac ce pot ei mai bine. Multumescuri corecte, cu alt gen de accent de data aceasta, mi-au incantat iar romanitatea. Bisuri lungi si frenezie si luni seara…mai frenetica dar draga mie deopotriva.

La Deine Lakaien nu am putut cumpara cd-uri si altele. La Soulfly, da! De la cine credeti? Chiar de la trupetii Incite. Pe care i-am luat in romana, ca prea erau draguti si deschisi cu noi! Si i-am mai si chinuit sa ne caute modele si masuri la tricouri asa cum voiam noi. Multumirile lor n-au mai contenit. Frumos si bravo initiativei de business sud americane.

Weekendul acesta…hm…Tiesto! Va urma.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: