Descoperindu-ma cu Oana Stoianovici

by Viviana on September 11, 2013

in Personal

Intr-o vreme in care multa lume e preocupata de Rosia Montana si de maidanezi (nu o spun cu repros, e doar o constatare), eu ma (pre)ocup de mine.

Dupa o perioada absolut bizara din viata mea (incepand de prin februarie-martie 2013), undeva prin iulie am avut o revelatie. “Mi s-a aratat” ca sa folosesc o expresie triviala dar potrivita. Nu intru in amanunte, dar mentionez ca o simpla convorbire telefonica de cca 2 ore cu o persoana necunoscuta mi-a deschis ochii asupra resurselor fantastice dinlauntrul meu, asupra potentialului meu de a iubi neconditionat.

La cateva ore dupa ce am terminat convorbirea aceea mi-a aparut in fata ochilor (nu mai stiu daca am dat cautare sau daca mi-a aparut in timeline pe undeva) articolul acesta. De obicei renunt sa citesc orice text care contine greseli de gramatica. Pentru prima data am continuat sa citesc, in ciuda exprimarii defectuoase. Am citit tot siteul pana la urma. Cu multe lucruri nu sunt de acord sau nu le pot asimila inca. Dar ce m-a frapat a fost ca exact cu cateva ore in urma constientizasem despre mine si cu mine urmatoarele lucruri pe care le-am regasit in text:

„Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã! Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubesti pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit. Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om. Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui, sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.”

Si de atunci dateaza nu aventura, ci calatoria mea. Am inceput sa imi dau mult mai multa atentie, sa ma ascult mai mult. Am invatat sa cred in ce simte inima mea si sa nu imi mai las mintea sa ma minta. In august am dormit 2 saptamani aproape non-stop. Nu puteam sa stau pe picioare… Incercam sa ma trezesc si picam la loc in pat, cu sufletul liber si inima invelita in vata si sclipici. Asa imi imaginezi ca arata inima mea acum. Nu stiu daca imaginea e cea mai potrivita, dar sigur e invelita in ceva stralucitor si moale.

Ca sa nu mai lungesc prea mult povestea. Invat din mers. Lucrez zilnic la propria mea liniste si la impacarea cu mine si ceilalti. Nu mi se mai par atat de grave si radicale lucrurile care se intampla in jurul meu. Sau ce gandesc si spun oamenii din jurul meu. Imi atrag atentia doar actiunile lor care ma afecteaza sau imi afecteaza familia. Imi pasa mai mult de mine si incerc sa devin mai buna zilnic. Imi repet obiectivele short term zilnic. Ma trezesc fericita si ma culc la fel. Incerc sa gasesc adevarul in mine, sa imi ascult inima si sa nu ma mai panichez fara motiv. Incerc sa ignor impulsurile de moment si sa actionez numai in conformitate cu planul maret al propriei mele existente, plan care simt ca mi se asterne cuminte la picioare. Nu stiu inca exact care este planul pentru mine, dar simt ca fiinta mea a intrat in acel mare angrenaj universal a carui poarta o cautam de la 14 ani. Acum simt ca ma conectez din ce in ce mai des la puterea care ma atrage spre pamant si la cea care ma ridica spre inalt. Imi simt inima atat de puternica si increzatoare. Reusesc sa imi inchid mintea mincinoasa atat de des si simt ca ceea ce trece prin mine nu mai sunt sentimente sau senzatii ci fiori, tremur, vibratii, energie pura care nu imi apartine, ci doar ma tranziteaza in drumul sau catre inapoi in mine. Aceasta este calatoria mea. Pentru ceilalti nu inseamna nimic. Pentru mine este totul. Nu am scris aceste randuri pentru a cauta intelegerea celorlalti sau pentru a obtine un like pe fb. Am scris din 2 motive: 1. inima mea a atins preaplinul fericirii si simt nevoia sa impartasesc asta, 2. vreau sa recitesc aceste randuri peste ani si sa imi amintesc cum a inceput calatoria mea.

Aseara am fost la o intalnire de femei. Exact asta a fost. O intalnire de femei. Nu m-am asteptat la nimic. Cand am ajuns, un domn care parea de-al casei m-a alungat spunandu-mi ca trebuia sa fi participat la nu stiu ce cursuri in prealabil ca sa fiu acceptata la intalnire. Am parlamentat cu el cateva minute. Si nu am plecat. Ceva ma tinea in loc. Evident ca el vorbea despre o alta intalnire, nu cea de femei la care voiam sa ajung. Pana la urma mi-am gasit locul in sala in care trebuia sa fiu.

Cele mai importante lucruri care mi s-au intamplat si confirmat acolo au fost:

Exista si alti oameni ca mine. Exista multi care isi cauta calea, care se descopera pe sine si lupta sa fie mai buni;

Acel cerc de femei (majoritatea cu nume care incepe cu A) a fost unul din cele mai puternice centre energetice din care am facut parte vreodata;

Oana – the coach – este brutal de interesanta;

Dupa 15 min de la sosirea mea, mintea mi-a adormit si am ascultat totul numai cu inima. Desi nu suportam inainte fariseismele, vanzarile voalate de dezinteres si glumite, prostia si incapacitatea de adaptare a indivizilor la grup, aseara am fost DESCHISA. Am ascultat cu inima si nu am judecat. M-am uitat cu drag la fiecare femeie in parte. Imi vor ramane in memorie pentru totdeauna Oana, Daniela (organizatoare) si Alina (participanta). Nu intru in detalii;

Nu am simtit niciodata in viata ca imi vine sa plang mult si fara motiv. Ca nu vreau sa mai vorbesc cu nimeni pentru o vreme. Ca nu vreau sa ma mai intorc din inima mea la realitate. Aseara am simtit aceste lucruri. Am simtit ca imi vine sa oftez mult si lung in timpul meditatiei, am simtit cum mi se inmoaie picioarele imaginandu-mi ca sunt o fetita cu codite care se balaceste cu colacul ei alb in piscina;

Vreau sa revin acolo. Vreau sa fiu o femeie intre alte femei. Vreau sa fiu nimeni intre alte nimeni. Si sa impartasim taine pe care singure, poate, le vom intelege mai greu.

Le multumesc Oanei, Danielei si tuturor acelor doamne si domnisoare cu care m-am conectat in cel mai frumos mod cu putinta.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: