Viata mea e o vacanta

by Viviana on February 20, 2017

in Personal

Un masacru in care au murit 100 de persoane.

Ce tragedie grozava traiesc.

Si faptul ca imi arat parerea de rau

conteaza mai mult decat masacrul PENTRU care imi arat simpatia.

Ce dragut sunt!

Spun: imi pare rau.

Sper ca ma aude toata lumea.

Ce bine ca exista facebook.

Viata mea e o vacanta.

Si imi pare rau pentru cei care au probleme,

chiar,

stiu DE un copil cu cancer, sa devin sau nu Mos Craciunul lui?

Stiu o fundatie care se ocupa cu asa ceva.

Pot spune tuturor

apoi

ca am facut asta

si ii pot indemna pe facebook

sau pe twitter

sa devina si ei Mos Craciun.

Eu nu mai am chef sa fiu si anul acesta Mos Craciunul cuiva.

Am tot fost.

Totul se sfarseste intr-un masacru de 100 de persoane.

 

 

Management issues

by Viviana on January 17, 2017

in Personal

I have been comparing myself to others for so long. Most of the time I was so happy with what I found. I was content. About 8 years ago I got into money. My wife was content, too. I started helping and paying the bills for a lot of people whom I never liked, but I desperately wanted them to like me. My management position brought a sense of security and more friends who would really enjoy listening to my stories. They all gave me love. I got a mistress.

A lot of people who have no thinking of their own, or who haven’t found a purpose in life, don’t try to become a better version of themselves. My ego has been running my life for so long. I would wake up every morning and tell myself I was so great, that my job was so amazing, that my wife would love me no matter what. I kept telling myself that I was the lion who could never be defeated.

I met this woman about a year ago. She looked me straight in the eye and told me: you live a lie. Funny enough, I had told her nothing about my life, self-talk and beliefs. She just saw through me and told me the cold, painful truth: I was lying to myself.

Today, I would compare myself to a tulip: at night, it keeps to itself; at daytime it is all open and receptive. And that is the time when it loses its petals.

The more I look inside and I compete with myself, I love myself and I find my inner peace, the more I see the meaning of Life.

And lose my petals, of course.

Nu orice eveniment necesita o reactie, my ass

by Viviana on January 8, 2017

in Personal

middle-fingerCa “nu orice eveniment necesita o reactie” e literalmente, efectiv si irevocabil (cauta daca sunt sinonime si pedepseste-ma aspru daca am dat-o-n bara) gresit atat timp cat nu traiesti inconjurat de ingeri. Atat in viata personala cat si in business m-am confruntat (a naibii confruntare) cu specimene care ti se urca in cap/carca daca nu ii altoiesti de la prima abatere. Hai sa nu mai vorbim de iluminare spirituala vreo cateva momente si sa vedem ce ne ofera Romania in 2000 si ceva.

 Situatia sta, in general, cam asa: omul/angajatul/tipul face o trasnaie. Bun. Il atentionezi gingas, ca esti o doamna. Isi cere scuze. Nu se va mai intampla. Se intampla aceeasi boacana sau similar, insa un pic mai sofisticat/ametit/mincinos/voalat. Dar tu te prinzi ca e acelasi smen. Si atunci te oftici. Zici: “de ce, Doamne, eu”? (Ce comfy e sa fii victima, nu?). Si te mangai pe crestet singura si mananci a 4 a prajitura.

Apoi ai aceste interminabile discutii cu persoana respectiva – in capul tau – in cadrul carora ii explici pe larg cum te raneste si cat de iresponsabila este. Pana sa ii vezi ochii aposi si tristuti uiti de focul din piept, ca, na, discutia a avut deja loc. Sa vezi chestie ciudata… Parca si animalul uman sus citat simte, al naibii uotz, ca discutia a avut deja loc. Si atunci te uiti blank la el/ea si nu mai zici nimic. Timpul trece si nu uiti. N-ai cum. A fost prea de tot. Si te perpelesti adaugand cate un rand la conversatia aia imaginara care ti-a rezolvat toate problemele din creierasul obosit de mamica, lider, blogger etc. Ce inaltator e sa ne punem singuri etichete ca tembelii.

Apoi se intampla din nou. Si de data asta e chiar grav. De data asta, nu mai poti! Omul asta chiar n-are limita. Si incepi sa urli pe vreo retea de-asta de rahat de socializare (sau de socializare de rahat, alege-ti tu varianta preferata) pana te dor degetelele de atatea caps. Pana te intalnesti cu Maica/Taica Precist(a) din nou, te-ai mai linistit. Ce urat ai reactionat, zau. Tu, fata salon, sa injuri? Cum asa? Asta e DE VIBRATIE JOASA… Si te judeci aspru pentru ca “nu cadreaza” cu o doamna mortii si ranitii. It’s all about you. Vezi inauntrul tau. Eu doar ti-am pus oglinda. Etc si samd. Ma lasi? Asa ceva?

Fac o paranteza. Am citit de multe ori articole care mi s-au parut ridicole, scrise de femei inveninate si cvasi simpatice care injurau de zor. Injurau pe toata lumea: amici, fani, copii, bunici, colegi, batrani, tineri, femei, hidranti. Am crezut pana azi ca e chestie de rating, adica injuram ca sa facem puncte la zoso pe lista. Sa vezi chestie ca azi nu mai cred asa. Azi cred ca e dreptul fiecarui om sa zica ce vrea in spatiul lui, pe siteul lui, pe pagina lui, in viata lui, unde vor muschii lui, cand si cum vrea. Si de-aia, na, zic si eu azi: cateodata, mai da-o dreq de vibratie, ca tot un sictir lejer e mai adecvat si mai eliberator. Atat am avut sa zic.

PS Care e sfarsitul povestii de mai sus? Care e legatura cu titlul? Who the fuck cares, life goes on.

20140831-VIV_3255

Cu cat avem acces la mai multa si mai multa informatie, cu atat ne pierdem mai mult. Poate nu ne pierdem chiar TOTI, dar multi ne pierdem in hatisul de ganduri notate virtual de alti semeni de-ai nostri. Ne pierdem rau, de fapt. Ajungem sa credem azi ceva, maine altceva, sa urmarim cu ardoare un fir logic pentru ca, apoi, la minute distanta, sa il lasam balta ca si cum nici n-ar fi existat. Si asa stam ocupati cel putin minute, daca nu ore pe zi. Mintea ne alearga dupa informatie care, daca am face o statistica la sfarsitul zilei, nu ne ajuta sa crestem, sa intelegem ceva sau sa fim mai buni.

Gandul de la care am pornit cand am inceput sa scriu a fost altul. Iata cum mintea mea functioneaza fix ca un newsfeed de facebook. Tristete mare.

De fapt intelesesem oarecum mai bine ideea ca raul ni-l provocam singuri si ca ceilalti nu ne fac nimic. Exemplu: mi-ai rupt inima! Pe bune? Inima ti-o rupi singur. Tu lasi sa se intample acel lucru. Si nu intelegi acest principiu pana cand nu incepi sa te observi. Si mie mi se parea acum 3 ani ca toate cuvintele inghesuite in fraze despre spiritualitate si wellbeing sunt doar pietricele care cad de pe un munte cu un zgomot constant, ca un bazait enervant, nereusind sa aiba niciun efect asupra muntelui. Muntele era acolo, il vedeam mereu, ii simteam semetia. Si pietricelele propozitiilor se rostogoleau nebune si inofensive peste el, fara sa ii tulbure starea maiastra. Interesant fenomen s-a petrecut, insa, pe parcursul acestor 3 ani de cand lucrez la mine cu adevarat. Unele din pietricelele acelea, desi le venise ceasul sa se arunce la vale, au ramas prinse de munte. Au ramas acolo luni de zile, lipite strans de muntele imens. Si atunci cand s-au hotarat sa se desprinda, sa te tii ce zgomot infernal, ce bolboroseala, ce harmalaie, ce dureri ca la nastere! Si pana si muntele a remarcat, intr-un final apoteotic, ca unele dintre pietricele au crescut frumos si luminos si ca merita sa le recunoasca prezenta si puterea.

Gandul acesta ca numai noi ne provocam suferinta s-a cristalizat azi mult mai luminos decat in trecut. Stiam ce inseamna cuvintele, stiam ca daca ignori actiunile celorlalti (spre exemplu, barfa) acele actiuni nu au cum sa te atinga. Dar azi ceva a fost diferit. A fost ca si cum conceptul respectiv prinsese viata, era viu, era imprastiat peste tot, in tot universul, si eu puteam sa ii urmaresc fiecare terminatie, fiecare ramurica, fiecare unitate aruncata in eterul totului si nimicului. Tot mai des simt aceasta identificare cu idei pe care le cristalizez mai puternic. Ideile prind o forma non-materiala, dar prind forma, capata substanta, o substanta pe care o pot percepe altfel decat percep cu organele de simt sau cu mintea. De obicei, aceasta as numi-o noua “intelegere” a mea porneste din piept, din centrul pieptului, dintr-un punct la jumatatea sternului. Acel punct se multiplica rapid, radiaza in valuri de caldura si lumina spre mine si spre exterior si apoi cuprinde intregul stiut si nestiut unificandu-le. Senzatia e cea a bratelor intinse in bolta, in fata mea, maini luuuungi si subtiri. Conceptele, ideile cu care flirtez de ani de zile, rand pe rand, isi dau drumul pe versantul muntelui si se prabusesc in avalansa la mine in piept pentru a porni din nou catre univers. Aveti vreodata senzatia ca ceea ce simtiti (ce cuvant limitativ) este de milioane de ani lumina mai adanc, mai frumos, mai tulbure, mai complex, mai alb, mai transparent decat ceea ce limbajul nostru poate exprima? Cata alinare imi aduce “intelegerea” mea, cata placere pura, fara obiect imi aduce constientizarea unor lucruri la care muncesc, probabil, de mica.

Pornisem de la raul pe care ni-l facem singuri. Da. Asa este. Nu va cer sa ma credeti pe cuvant, nu se poate asa ceva. Dar va indemn sa cititi. Sa va cunoasteti. Sa stati cu voi cand voi faceti lucruri, cand vorbiti, cand cititi, cand spalati vasele, cand vorbiti. Stati acolo, cu voi. Nu plecati. Nu lasati gandul s ava poarte unde vrea el. Gandul e pocit. Gandul e stramb. Placerea mea cea mai mare e sa stau cu mine, prezenta. Si sa vad ca nu mai reactionez atat de mult la stimuli, ca nu imi mai simt mintea ocupata de o alta vivi care planuieste prabusirea. Scenariile ciudate sunt specialitatea celor care nu se asculta cu adevarat cand vorbesc. Eu am inceput sa ma ascult cand vorbesc, si mi-e drag de mine. Imi place cine sunt. Imi place de mine azi, la 12 si un minut, mai mult decat imi placea de mine azi, la 12 fix.

Paris and I

by Viviana on December 10, 2015

in Personal

 

I had a love affair with Paris while in Paris. Replace names as you wish. I loved Paris. Insert names as you wish. There is no right or wrong, there is no left and right. I just realized I had no sense of orientation. Hug from Paris!

20140829-VIV_2452
[click to continue…]

Berlin Zoo and Tierpark - full gallery here: https://plus.google.com/u/0/photos/113186834796456564506/albums/5810066812110115649In orice ne implicam, in orice incercam sa intelegem sau sa “vedem”, vedem ceea ce deja cunoastem si nu ne provoaca, acele lucruri cu care alegem sa ne identificam din ceea ce am mai experimentat si, in general, ceea ce ne face cel mai putin rau. Unii incercam sa ne detasam si sa privim totul de la distanta, fara emotii, fara interpretari, fara filtre. Cati reusim?

De ce ne place, mai nou, sa vedem tragedii? Cred ca Pro TV cu ”Stirile de la ora 5” a lansat tendinta in Romania, nu? De ce ne “hranim” astazi cu accidente si lucruri abominabile pe care alti semeni le fac? Mi-am pus des intrebarea aceasta. Oare, curiozitatea noastra, care evident are in spate acea usurare: “bine ca n-am fost eu” de care ne e rusine si de care ne ascundem chiar si in fata noastra, nu cumva hraneste esenta ucigasa a zilelor noastre? Nu cumva faptul ca ne concentram atat de mult asupra partilor tragice ale existentei noastre, de la accidente pana la incalzirea globala, este cauza tuturor dezastrelor care pare ca se napustesc asupra noastra ca individ, natie si specie? Sau daca nu ni le atragem singuri, nu cumva incercam cu totii sa ne intarim in fata tragediei, avand un mobil ascuns, pe care inca nu il intelegem, la nivel de specie?

[click to continue…]

 

The beauty of Paris lies in what cannot be seen by the naked eye, but felt by the naked soul.

Orchids in Marché aux Fleurs (Flower Market), Paris [click to continue…]

Descoperindu-ma cu Oana Stoianovici

by Viviana on September 11, 2013

in Personal

Intr-o vreme in care multa lume e preocupata de Rosia Montana si de maidanezi (nu o spun cu repros, e doar o constatare), eu ma (pre)ocup de mine.

Dupa o perioada absolut bizara din viata mea (incepand de prin februarie-martie 2013), undeva prin iulie am avut o revelatie. “Mi s-a aratat” ca sa folosesc o expresie triviala dar potrivita. Nu intru in amanunte, dar mentionez ca o simpla convorbire telefonica de cca 2 ore cu o persoana necunoscuta mi-a deschis ochii asupra resurselor fantastice dinlauntrul meu, asupra potentialului meu de a iubi neconditionat.

La cateva ore dupa ce am terminat convorbirea aceea mi-a aparut in fata ochilor (nu mai stiu daca am dat cautare sau daca mi-a aparut in timeline pe undeva) articolul acesta. De obicei renunt sa citesc orice text care contine greseli de gramatica. Pentru prima data am continuat sa citesc, in ciuda exprimarii defectuoase. Am citit tot siteul pana la urma. Cu multe lucruri nu sunt de acord sau nu le pot asimila inca. Dar ce m-a frapat a fost ca exact cu cateva ore in urma constientizasem despre mine si cu mine urmatoarele lucruri pe care le-am regasit in text:

„Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã! Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubesti pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit. Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om. Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui, sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.”

Si de atunci dateaza nu aventura, ci calatoria mea. Am inceput sa imi dau mult mai multa atentie, sa ma ascult mai mult. Am invatat sa cred in ce simte inima mea si sa nu imi mai las mintea sa ma minta. In august am dormit 2 saptamani aproape non-stop. Nu puteam sa stau pe picioare… Incercam sa ma trezesc si picam la loc in pat, cu sufletul liber si inima invelita in vata si sclipici. Asa imi imaginezi ca arata inima mea acum. Nu stiu daca imaginea e cea mai potrivita, dar sigur e invelita in ceva stralucitor si moale.

Ca sa nu mai lungesc prea mult povestea. Invat din mers. Lucrez zilnic la propria mea liniste si la impacarea cu mine si ceilalti. Nu mi se mai par atat de grave si radicale lucrurile care se intampla in jurul meu. Sau ce gandesc si spun oamenii din jurul meu. Imi atrag atentia doar actiunile lor care ma afecteaza sau imi afecteaza familia. Imi pasa mai mult de mine si incerc sa devin mai buna zilnic. Imi repet obiectivele short term zilnic. Ma trezesc fericita si ma culc la fel. Incerc sa gasesc adevarul in mine, sa imi ascult inima si sa nu ma mai panichez fara motiv. Incerc sa ignor impulsurile de moment si sa actionez numai in conformitate cu planul maret al propriei mele existente, plan care simt ca mi se asterne cuminte la picioare. Nu stiu inca exact care este planul pentru mine, dar simt ca fiinta mea a intrat in acel mare angrenaj universal a carui poarta o cautam de la 14 ani. Acum simt ca ma conectez din ce in ce mai des la puterea care ma atrage spre pamant si la cea care ma ridica spre inalt. Imi simt inima atat de puternica si increzatoare. Reusesc sa imi inchid mintea mincinoasa atat de des si simt ca ceea ce trece prin mine nu mai sunt sentimente sau senzatii ci fiori, tremur, vibratii, energie pura care nu imi apartine, ci doar ma tranziteaza in drumul sau catre inapoi in mine. Aceasta este calatoria mea. Pentru ceilalti nu inseamna nimic. Pentru mine este totul. Nu am scris aceste randuri pentru a cauta intelegerea celorlalti sau pentru a obtine un like pe fb. Am scris din 2 motive: 1. inima mea a atins preaplinul fericirii si simt nevoia sa impartasesc asta, 2. vreau sa recitesc aceste randuri peste ani si sa imi amintesc cum a inceput calatoria mea.

Aseara am fost la o intalnire de femei. Exact asta a fost. O intalnire de femei. Nu m-am asteptat la nimic. Cand am ajuns, un domn care parea de-al casei m-a alungat spunandu-mi ca trebuia sa fi participat la nu stiu ce cursuri in prealabil ca sa fiu acceptata la intalnire. Am parlamentat cu el cateva minute. Si nu am plecat. Ceva ma tinea in loc. Evident ca el vorbea despre o alta intalnire, nu cea de femei la care voiam sa ajung. Pana la urma mi-am gasit locul in sala in care trebuia sa fiu.

Cele mai importante lucruri care mi s-au intamplat si confirmat acolo au fost:

Exista si alti oameni ca mine. Exista multi care isi cauta calea, care se descopera pe sine si lupta sa fie mai buni;

Acel cerc de femei (majoritatea cu nume care incepe cu A) a fost unul din cele mai puternice centre energetice din care am facut parte vreodata;

Oana – the coach – este brutal de interesanta;

Dupa 15 min de la sosirea mea, mintea mi-a adormit si am ascultat totul numai cu inima. Desi nu suportam inainte fariseismele, vanzarile voalate de dezinteres si glumite, prostia si incapacitatea de adaptare a indivizilor la grup, aseara am fost DESCHISA. Am ascultat cu inima si nu am judecat. M-am uitat cu drag la fiecare femeie in parte. Imi vor ramane in memorie pentru totdeauna Oana, Daniela (organizatoare) si Alina (participanta). Nu intru in detalii;

Nu am simtit niciodata in viata ca imi vine sa plang mult si fara motiv. Ca nu vreau sa mai vorbesc cu nimeni pentru o vreme. Ca nu vreau sa ma mai intorc din inima mea la realitate. Aseara am simtit aceste lucruri. Am simtit ca imi vine sa oftez mult si lung in timpul meditatiei, am simtit cum mi se inmoaie picioarele imaginandu-mi ca sunt o fetita cu codite care se balaceste cu colacul ei alb in piscina;

Vreau sa revin acolo. Vreau sa fiu o femeie intre alte femei. Vreau sa fiu nimeni intre alte nimeni. Si sa impartasim taine pe care singure, poate, le vom intelege mai greu.

Le multumesc Oanei, Danielei si tuturor acelor doamne si domnisoare cu care m-am conectat in cel mai frumos mod cu putinta.

 

Castigatorii de la On Air Music Awards 2013 au fost:

[click to continue…]

 

adie un vanticel duios, straluceste un soare opalin ale carui raze se preling ca mierea pe mainile mele. imi misc degetele si parca cu cat le misc mai mult cu atat devin mai tepene. adica, nu stiu cum sa explic, cu cat se misca mai mult cu atat devin mai rigide. si dupa degete, paralizia se intinde incet, incet in tot corpul, milimetru cu milimetru, asa cum marea musca sfidatoare din plaja, jucand soltica acelasi joc in fiecare zi. si degetele imi mor primele. dupa ele bratele. si ochii. imi raman fixati intr-un punct care se abstractizeaza, nu, nu se abstractizeaza se mareste obositor pana ma doare creierul. si atunci nu mai inteleg nimic. dar stiu (!) ca e prea devreme sa se faca primavara >D<.